"DE LA SCEPTIC LA PARTE DIN PRIVATE COMMUNITY."

Povestea lui MATTIA BREUZA - Antreprenor | Breuza Ingegneria Naturalistica

Când mi s-a propus să intru în Private Community eram sincer sceptic. Vin dintr-un context în care munca "adevărată" este cea de pe șantier: inginerie naturalistică, terasamente, mașini, pământ, șantiere deschise. Tot ceea ce nu este fizic, tangibil, măsurabil dintr-o privire - precum cursuri, întâlniri, formare - pentru mulți, și pentru mine în primul rând, a părut mereu timp sustras companiei.

Câțiva ani am refuzat ideea. Continuam să cred că datoria mea era să stau pe șantier, să controlez lucrările, să mă ocup de operațional și atât. Apoi a venit propunerea unei persoane în care am mare încredere. El a insistat, cu acea simplitate care până la urmă te pune cu spatele la zid: "Vino măcar o dată. În cel mai rău caz vei fi avut o cină gratis."

Mi-am spus că până la urmă nu aveam mult de pierdut. Şi așa, aproape mai mult din încredere în persoană decât în propunere, am acceptat.

Acea primă seară a fost diferită de cum mi-o imaginasem. M-am trezit într-un grup de antreprenori și profesioniști foarte eterogeni, ca sector și dimensiune a companiei, dar cu o atmosferă de încredere și apropiere pe care nu o așteptam. Nu era obișnuita formare rece și teoretică. Era un loc în care oamenii vorbeau cu adevărat despre ceea ce se întâmpla în companiile lor, fără filtre.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la început a fost o descoperire aparent banală, dar pentru mine fulgerătoare: companii complet diferite de a mea - cineva în agricultură, cineva în alte sectoare - aveau probleme foarte asemănătoare cu ale mele. Într-o seară, așezat lângă un antreprenor agricol, am petrecut o jumătate de oră vorbind despre aceleași dificultăți legate de mana de lucru străină pe care le trăiesc eu pe șantiere. M-am gândit: dacă el, care face o muncă atât de diferită de a mea, se regăsește în aceleași dinamici, atunci probabil că nu sunt un caz izolat. Poate că afacerea mea nu este atât de "ciudată" pe cât crezusem întotdeauna.

De acolo a început o schimbare profundă de perspectivă.

Eu lucrez în ingineria naturalistică și în terasamente, un domeniu în care istoric ești predispus să raționezi în termeni de cifre foarte concrete: cheltuiesc zece, trebuie să încasez cincisprezece pentru a avea cinci. Pentru mine câștigul era obiectivul central, ceea ce scriam în fișă când indicam obiectivele mele: profit, marje, cifră de afaceri.

În parcursurile Mindset și Skillset, în schimb, m-au făcut să pun complet în discuție această abordare. Am început să mă întreb care era cu adevărat clientul pe care îl doream, ce proiecte erau aliniate cu valorile mele și care nu. Am descoperit ceva revoluționar pentru mine: nu fiecare client este un client bun. Nu sunt obligat să lucrez cu cineva doar pentru că "plătește". Pot să aleg. Pot decide să renunț la cei care, chiar dacă garantează cifră de afaceri, aduc stres, conflicte, situații care nu reflectă modul în care vreau să lucrez.

Paralel, am încetat să consider banii ca obiectiv principal. Am început să-i văd ca pe o consecință naturală a unei munci bine făcute. Obiectivul adevărat este să faci o muncă bună, cu grijă, profesionalism și respect față de valorile mele. Dacă acest lucru este clar și coerent, câștigul vine după. Nu mai este scopul, ci efectul.

Între timp s-a deschis un alt front important: relația cu colaboratorii mei. Înainte aveam o atitudine foarte închisă, aproape defensivă: eu îmi fac treaba mea, voi v-o faceți pe a voastră, ne vorbim minim necesar. Important era să fie făcută treaba. Punct.

Cu parcursul în Private am început să schimb registrul. Am început să povestesc mai mult unde voiam să ajung cu compania, care erau valorile mele, ce înțeleg prin "muncă bine făcută". Mai ales, am început să fac un lucru care înainte nu îmi venea natural: să le cer părerea. Să-i întreb cum văd ei o problemă, cum ar aborda o anumită situație.

A fost iluminator. Mi-am dat seama că cei care lucrează pe teren în fiecare zi au adesea idei practice, soluții creative, mici trucuri care fac cu adevărat diferența. Dacă eu singur ajung la trei, ei de multe ori îmi aduc patru. Ani de zile să nu cer asta a fost o risipă, pentru mine și pentru ei. Acum, când vine o propunere, nu mă mai uit "cine" a făcut-o, ci ce valoare are ideea. Acest lucru, în timp, ne-a făcut cu adevărat mai asemănători unei echipe.

Un alt pas important a fost curajul de a spune cu voce tare ceva care, în cultura din care vin, este aproape scandalos: munca mea nu este doar o muncă. Este și o pasiune.

Mult timp nu am îndrăznit să o spun. Trăim într-o societate în care să declari că îți place să lucrezi nu este deosebit de popular. Aproape că te temi să fii judecat. Şi totuși, datorită confruntării cu ceilalți membri ai comunității, am înțeles că acea pasiune nu doar că era legitimă, ci trebuia recunoscută și hrănită.

Astăzi pot spune cu liniște că nu fac această meserie doar pentru salariu. Îmi place să abordez provocări complexe, să găsesc soluții tehnice, să îmbunătățesc organizarea companiei, să fac să crească modul în care lucrăm. Acest lucru nu înseamnă că latura economică nu este importantă, ci că nu este singurul etalon cu care măsor ceea ce fac.

Munca în Private nu s-a oprit la companie. A avut efecte și asupra vieții mele personale. Vorbind cu antreprenori mai mari, unii mi-au mărturisit că au realizat prea târziu că sacrificaseră prea mult familia în favoarea muncii. Alții, mai apropiați de mine ca vârstă, mi-au povestit despre importanța de a lua decizii clare cu privire la timpul propriu, fără a te ascunde în spatele scuzei "nu pot să lipsesc".

Am început să raționez diferit cu privire la priorități. A spune că familia este importantă nu este suficient: trebuie să o demonstrezi în agendă, în alegerile concrete. Dacă este un moment important pentru un copil, trebuie să decid dacă pentru mine, în acel moment, vine pe primul loc șantierul sau acea prezență. Şi trebuie să am coerența de a comunica acest lucru, și clienților și colaboratorilor, fără a mă rușina.

Privind în urmă, acești doi ani în Private Community au fost orice altceva decât o paranteză de "teorie" desprinsă de realitate. Au fost o muncă profundă asupra mea: asupra modului în care mă văd ca antreprenor, asupra modului în care mă relationez cu oamenii, asupra modului în care definesc sensul muncii mele.

Astăzi îmi trăiesc compania de Inginerie Naturalistică mai puțin ca pe o povară de purtat pe umeri și mai mult ca pe o provocare de abordat conștient. Şi să te gândești că totul a început de la o propunere pe care, la început, aș fi vrut să o refuz, și de la o cină la care am mers aproape din întâmplare.