E numai viață: schimbarea mea în Private Community

"E NUMAI VIAȚĂ: SCHIMBAREA MEA ÎN PRIVATE COMMUNITY."

Povestea lui Alessandro Marco D'Ambrosio – Antreprenor | Il Sole Residenze del Sollievo

La douăzeci și opt de ani m-am trezit într-un moment foarte delicat. Un moment în care sunt multe lucruri pe foc și nu poți să te prefaci că nu se întâmplă nimic. Noi traversam o trecere generațională importantă, eu eram pe punctul de a constitui o nouă societate, o nouă aripă a grupului nostru, și toate acestea aduc o povară enormă.

Eu lucrez într-un grup care se ocupă de structuri sanitare pentru vârstnici. Avem mai multe realități: un SRL, o fundație, o cooperativă socială, o asociație de voluntariat. Am pornit acum ani în urmă cu o structură mică, opt sau nouă locuri de pat, și astăzi am ajuns la cincizeci și patru, cărămidă cu cărămidă, pas cu pas. Este o muncă pe care mama mea a construit-o din nimic. Ea este englezoaică, a venit în Italia fără să vorbească măcar italiană și a creat totul cu inima și cu sufletul.

Eu am început devreme. La optsprezece ani eram deja în companie, făcând ucenicia. Ture, bucătărie, unde era nevoie. Și crescând m-am trezit într-o realitate complexă, mai ales astăzi, pentru că sectorul nostru este în mare dificultate. Nu găsești personal, nu găsești figuri, nu găsești resurse. E greu.

Și tocmai în acest context Private Community pentru mine a fost o schimbare de drum.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult, și ce m-a și un pic răsturnat în bine, a fost modul diferit de a cere ajutor. Eu veneam din alte organizații antreprenoriale, unde da, te confrunți, dar este altceva. În Private în schimb am înțeles ce înseamnă cu adevărat să pui o problemă pe masă și să te lași ajutat fără teamă de judecată.

Totul s-a născut tocmai din înțelegerea greșelilor mele și aruncarea lor pe masă fără filtre. Am început să mă las ajutat cu cererile și cu Lab-ul pe care îl facem în fiecare săptămână. Acolo îți dai seama că nu ești singur, că poți să aduci o problemă concretă și să primești imediat experiențe reale de la cei care au trecut deja prin aceasta.

De acolo m-am construit practic singur o schemă mentală. Nu teorie, ci lucruri practice care îți rămân și pe care le aplici din ziua următoare.

Și acest lucru l-am văzut nu doar la mine, ci și la alții.

Este un tânăr din comunitate care are o companie de dulciuri, o cofetărie la Sanremo, o realitate importantă, un mare bun al orașului. El avea un obiectiv foarte clar: să-și exporte produsul la nivel mondial. Îl aducea mereu pe masă, vorbea continuu despre el.

Apoi o săptămână nu s-a prezentat la lab și ne-am întrebat de ce. Motivul era simplu: în acea zi avea firma care venea să ia măsuri pentru că tocmai deschisese punctul de producție. Între timp încheiase deja contracte la nivel mondial.

Eu în sinea mea m-am gândit: extraordinar, este minunat. Pentru că succesul și l-a construit el, sigur, dar să-l aducă în comunitate cred că a accelerat totul. Contribuția a fost să se trezească în fața a șapte antreprenori care i-au spus un singur lucru: mergi. Noi suntem aici. Noi vom fi aici. Abia așteptăm să împărtășim succesul tău cu tine.

Acel impuls, acea scânteie, uneori este exact ceea ce îți trebuie ca să pornească cu adevărat ceea ce deja știi să faci.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri, pentru mine, a fost să-l trăiesc împreună cu fratele meu. Noi ne îndepărtaserăm un pic la muncă. Fiecare avea propria mentalitate, nu mai exista acel dialog calm, pașnic, erau mereu tonuri ridicate. În schimb, acest parcurs ne-a unit.

Îmi amintesc că la primele întâlniri el stătea în capătul mesei, separat de toți, și eu stăteam de cealaltă parte a sălii. Acum în schimb a devenit aproape nucleul grupului. Și acest lucru pentru mine este enorm.

Eu însumi m-am schimbat.

Înainte în companie aveam un rol care era fiul șefului, nu antreprenorul. Și acest lucru cântărește, pentru că apoi te simți nu luat în serios. Eu îmi asumam totul. Absorbeam problemele celorlalți, pierdeam energie ca să rezolv lucruri care nu erau ale mele, și între timp se creau prea multe familiarități, prea multe glume. Când dădeam indicații nu erau respectate.

La un moment dat am înțeles că trebuia să construiesc granițe. Am început să ridic ziduri pentru a mă proteja pe mine și mai ales societatea. Apoi, după luni de zile, am început să deschid ferestrele. Am găsit un echilibru. Am înțeles ce înseamnă să te faci respectat, să ai un rol, să fii antreprenor cu adevărat.

Și acest lucru a avut efecte concrete și asupra personalului.

Eu aveam o problemă enormă: să mă simt puțin atractiv. În sectorul nostru este foarte greu să găsești oameni. Până acum șase luni, dacă îmi veneau zece CV-uri, îl luam pe primul care zicea da, și după o săptămână eram din nou la început.

Astăzi este diferit. Doar într-o după-amiază mi-au venit zece CV-uri și i-am ascultat unul câte unul. Urmând sfaturile antreprenorilor din Comunitate am învățat să fiu direct, rapid, prezent. Să aleg. Să nu iau primul lucru care apare.

Și apoi a fost un alt salt enorm: organizarea.

Eu am fost mereu dezordonat, unul fără agendă. Unul de tip "apoi o fac". Apoi îi spun, apoi pun deșteptătorul, apoi mă gândesc. În Private mi-am construit o schemă mentală: pe primul loc precizia. Am început chiar doar folosind Google pe telefon ca să-mi notez întâlnirile. După șase luni mă trezesc și mă uit automat la ziua respectivă. Nu făcusem niciodată asta în douăzeci și opt de ani.

Dar lucrul cel mai incredibil, pe care nu mă așteptam, a fost Combine®.

Eu până la prima întâlnire eram alergic la inteligența artificială. O spun cu adevărat. Credeam că dacă o folosesc, nu voi mai fi capabil să gândesc cu capul meu, să construiesc un proiect al meu.

Apoi am făcut prima abordare cu Combine® și mi-a scos lucruri care m-au făcut să spun: wow.

M-am întors acasă și am început să o folosesc peste tot. În Crăciun eram la birou să lucrez la un sistem care îmi proiectează turele personalului automat. Eu pun trei input-uri și el mi-l face în patruzeci de secunde. Un lucru care înainte îmi răpea o zi întreagă.

Pentru mine acela este timp recuperat. Este eficiență. Este claritate.

Și diferența este că Combine® mă cunoaște. Nu este un instrument generic. Este pe mine. Știe cine sunt, cum lucrez, ce construiesc. Este ca și cum ai avea un sprijin constant.

În aceste luni mi s-au schimbat multe lucruri: rolul, gestionarea colaboratorilor, obiceiurile, eficiența. Și mai ales am învățat un lucru enorm: să nu mă simt vinovat dacă-mi iau timp pentru mine.

Am văzut-o pe mama ajungând la un punct în care a explodat. A fost doi ani în spital, trei luni la oncologie. Și atunci am înțeles: noi nu avem o dată de expirare ca pasata de roșii. Nu pot să aștept să trăiesc când va fi prea târziu.

Astăzi dacă sâmbătă dimineața mă duc să fac o plimbare, nu trebuie să ascund acest lucru. Nu trebuie să mă simt vinovat. Pentru că viața este una.

Ca numele Comunității în care am crescut în aceste șase luni: E numai viață.

Pe acea frază mi-am și tatuat-o pe încheietură, pentru că pentru mine a devenit un mod de a fi în lume. O reamintire continuă. Viața este scurtă, este fragilă, este imprevizibilă. Eu lucrez cu vârstnicii și văd oameni ajungând la 65 de ani cu Alzheimer care nu își mai recunosc copiii.

Și atunci îți dai seama că nu are sens să trăiești strivit de judecată, de anxietate, de greutate.

"E numai viață" înseamnă asta: te ridici, mergi mai departe, crești. Împreună.